Sănătatea mintală în România - Încă stigmatizată sau încet înțeleasă?

Realizat de Pavel Rău și Albu Celestin

 

 

    Deși ne-am înclinat extrem de mult spre elemente vestice și am devenit mai deschiși la minte, părți din mentalitatea învechită a străbunicilor sau a bunicilor noștri au rămas, acestea fiind inevitabil ereditare. O parte crucială și totuși periculoasă a acestei mentalități este stigma bazată pe sănătatea mintală, mai precis despre căile de a îi ajuta pe cei care au nevoie. 

    Potrivit unui studiu realizat în Noiembrie 2023 de CES România, din puținele date adunate, cele mai des întâlnite tulburări mintale ale adulților români sunt anxietatea și depresia, apărând o creștere a cazurilor în perioada pandemiei de COVID-19, mai multe decât în SUA. Pe o latură mai pozitivă, noi stăm mai bine față de SUA la cazuri de tulburări de stres posttraumatic (PTSD), tulburări alimentare, cum ar fi bulimia sau alimentația compulsivă și cazuri de tulburare bipolară de tip I. Cazurile de dependență de alcool sau substanțe sunt, de asemenea, în frecvență mai slabă decât în SUA, dar având în vedere datele puține adunate de la români, în comparație cu populația de 15 ori mai mare a americanilor și legislația lor, nu e un rezultat șocant. 

    În majoritatea cazurilor, tulburările mintale apar înainte de vârsta de 18 ani. Factorii de risc ai tulburărilor mintale au ajuns să devină un cerc vicios care afectează familii pe parcursul a mai multor generații. Multe tulburări pot fi cauzate de genetică, copiii având o șansă semnificativă de a moșteni tulburările părinților. În cazuri frecvente, tulburările mintale sunt acompaniate de probleme fizice, secând resursele emoționale ale părinților și cauzând interacțiuni necorespunzătoare cu copiii. Conform studiului, în familiile în care există conflicte, copiii au o rată de 5 ori mai mare decât cei din familii armonioase în dezvoltarea tulburărilor mintale. Alți factori includ: neglijența, abuzul, traumele, nivelul educațional al părinților, statutul socio-economic și izolarea socială.

    Acum că am văzut niște statistici și informații care arată unde ne situăm la capitolul sănătate mintală, intervin o serie de întrebări precum: "Există oportunități de a educa oamenii despre sănătatea mintală?"; "Se vorbește în școli despre sănătatea mintală?" și "Cum sunt ajutați cei care suferă de tulburări mintale?". Aveam să aflu că răspunsurile la aceste întrebări sunt unele triste.

    Conform studiului realizat de CES, în școli nu există nici o măsură de a introduce examinarea (sau screeningul) problemelor de sănătate mintală sau identificarea factorilor de risc ai dezvoltării tulburărilor mintale la copii. De asemenea, CES consideră în studiu o examinare eficientă una care prin metode simple, cu costuri minime să ducă la identificarea copiilor în situații de risc, evaluarea mai comprehensivă a acestora și/sau oferirea ajutorului. CES de asemenea susține că un asemenea tip de screening, făcut în școli, poate fi mai ieftin decât eventualele costuri ale intervențiilor oferite copiilor care nu au fost identificați la timp cu o tulburare, care poate de asemenea include suicidul, gest la care recurg, din păcate, mulți elevi, în special liceeni.

    Un exemplu este cazul lui Lorand, un tânăr din Tulcea care s-a sinucis după ce, conform PressOne, era într-un punct foarte scăzut din punctul de vedere al stării lui psihice, iar colegii lui l-au hărțuit, crezând că acesta consuma substanțe interzise. Mesajul lui de adio a fost scos din context și montat să pară ca Lorand nu avea atacuri de panică, ci că el defapt se droga, ceea ce e fix opusul la ce s-a întâmplat, urmând ca Lorand să fie făcut în toate felurile la radio.

    Chiar și dacă ar fi fost cazul de consum de substanțe, dependența este tot ceva ce are legătură cu sănătatea mintală, iar Lorand a fost hărțuit și judecat chiar și după moartea sa datorită stigmei pe care consumul și dependența o au, împiedicându-l pe Lorand să primească ajutorul de care ar fi avut nevoie.

    Nu numai dependența este o tulburare mintală stigmatizată. Majoritatea tulburărilor sunt în multe cazuri duse la extrem ori ignorate de oamenii apropiați celor ce suferă de ele. Deși nu prea se mai întâlnește, vorba ,,Doar nebunii merg la psiholog", aceasta rămâne în picioare și face ravagii printre oamenii care ar avea nevoie de ajutorul necesar. Această idee legată de căutarea ajutorului specializat cauzează presuni în rândul părinților, care în unele cazuri nu le permit copiilor lor să fie deschiși sau să caute ajutor pentru tulburările de care suferă, sau e folosită ca mijloc de batjocură, similar cu cazul lui Lorand.

    Din păcate, nu doar în sistemul de învățământ întâlnim situații care ne pot afecta. Studiul CES intra în detaliu la categoria ,,Sănătatea mintală la locul de muncă", și de asemenea și în aproape tot ce am arătat în acest articol. De precizat este și faptul că mulți factori de risc la locul de muncă sunt întâlniți și în școală.

   Cei mai mari factori de risc întâlniți la locul de muncă sunt stresul, care duce la burnout și ,,moggingul" adică hărțuirea morală la locul de muncă. CES a indentificat 45 de comportamente asociate cu fenomenul de mogging, pe care ei le-au împărțit în 5 categorii. Acestea pot fi comportamente care:

  • Îngrădesc posibilitatea de exprimare a victimei.

  • Izolează victima.

  • Desconsideră victima în fața colegilor săi.

  • Discreditează profesional victima.

  • Compromit sănătatea victimei.

   Cei care suferă de pe urma moggingului/bullyingului sunt îndrumați să anunțe un superior/un cadru didactic. Totuși, în majoritatea cazurilor, agresorii nu pățesc mare lucru, sau mai rău, cel care ar trebui să îi pedepsească disciplinar, le ia partea agresorilor. La fel ca în școli, la multe locuri de muncă nu există măsuri de screening ai posibililor pacienți. Deși nu mai e un subiect tabu, 50% de cei întrebați de CES, susțin că ascund tulburările lor, de teama că vor fi afectați din punct de vedere profesional. Există totuși oportunități de consiliere, conștientizare și informare, dar nu la toate locurile de muncă, așa cum ar trebui să fie.

   Screeningul e foarte important, mai ales la școală când elevii pot fi depistați și beneficiază de ajutor de specialitate și tratament gratuit. Cei de peste 18 ani nu au tratamentele sau consultațiile compensate, ajungând la costuri foarte mari. Conform CES, în 2022, costul pentru tulburările mintale netratate au reprezenat 3,47% din Produsul Intern Brut (PIB), adică 11 miliarde de dolari (47.4 miliarde de lei). De asemenea, numărul scăzut de centre eficiente de reabilitare în urma dependențelor reprezintă o problemă extrem de mare, oamenii care vor ajutor rezumându-se la centre private sau din alte țări care au costuri și mai mari.

   Concluzia la care am ajuns e că sănătatea mintală nu mai e un subiect la fel stigmatizat în anumite contexte și împrejurări precum în cazuri de anxietate, depresie, ADHD etc. Dar în alte cazuri, precum dependența, stigma este la cote mari. Nu există metode eficiente de depistare a problemelor de la vârste fragede în școli, mulți oamenii încă se tem să ceară ajutor iar alții nu îl primesc sau nu îl pot primi.

    Recomand să citiți și studiul de la CES România care aprofundeaza multe din subiectele abordate și cel mai important, oferă soluții. Sănătatea mintală nu e un domeniu de neglijat, având consecințe grave, iar deși am evoluat mult de la standardul din anii '90, se poate și mai bine.